DDD
Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030

România are nevoie de o schimbare a paradigmei prezente de dezvoltare pentru a face față provocărilor secolului XXI. Trăim o perioadă marcată de 

procesul de globalizare, de accentuare a inegalităților și de agravare a problemelor de mediu. Dezvoltarea durabilă este soluția.

România, în calitate de stat membru al Organizației Națiunilor Unite (ONU) și Uniunii Europene (UE), și-a exprimat adeziunea la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU A/RES/70/1, în cadrul Summit-ului ONU pentru Dezvoltare Durabilă din septembrie 2015. Concluziile Consiliului UE, adoptate în data de 20 iunie 2017, „Un viitor durabil al Europei: răspunsul UE la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă” reprezintă documentul politic asumat de statele membre ale UE privind implementarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă.

Prin această strategie, România își stabilește cadrul național pentru susținerea Agendei 2030 și implementarea setului de 17 ODD. Strategia susține dezvoltarea României pe trei piloni principali, respectiv economic, social și de mediu. Strategia este orientată către cetățean și se centrează pe inovație, optimism, reziliență și încrederea că statul servește nevoile fiecărui cetățean, într-un mod echitabil, eficient și într-un mediu curat, în mod echilibrat și integrat.

Obiective
Vă puteți dezabona oricând utilizând link-ul din subsolul Newsletter-ului. Folosim Mailchimp ca platformă de marketing. Prin apăsarea butonului "Abonare", confirmați că datele dumneavoastră pot fi folosite de Mailchimp. .

Despre Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă

În anul 2015, în cadrul lucrărilor summitului ONU de la New York, a fost adoptată Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Prin acest document ONU a oferit o agendă universală cu obiective clare și cuantificabile. Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi un plan de acţiune pe urmatorii 15 ani, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030.

Pentru punerea în operă a prevederilor europene și a celor din documentele ONU în materie de dezvoltare sustenabilă a fost înființat Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, prin Hotărârea Guvernului nr. 313/2017. Departamentul funcționează în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea prim-ministrului, finanţat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Departamentul este coordonat de consilierul de stat László Borbély și are următoarele funcţii:

  1. de coordonare a activităţilor de implementare rezultate din setul de 17 obiective de dezvoltare durabilă - ODD ale Agendei 2030;
  2. de planificare şi de integrare a datelor şi informaţiilor comunicate de către instituţiile cu atribuţii în domeniu, în vederea formulării propunerilor de măsuri de eficientizare a proceselor/documentelor elaborate de către autorităţile administraţiei publice,
  3. de raportare către Guvern, asupra elaborării sau implementării setului de măsuri prin dezvoltare durabilă la nivel naţional şi de coordonare a activităţilor de localizare şi prioritizare a ţintelor şi obiectivelor specifice, elaborate de autorităţile administraţiei publice de specialitate;
  4. de monitorizare a indicatorilor dezvoltării durabile stabiliţi la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi a indicatorilor specifici, adaptaţi la condiţiile României, cu privire la eventuale decalaje şi asupra măsurilor de remediere a acestora;
  5. de formulare propuneri de ajustare a obiectivelor-ţintă pe plan naţional şi a termenelor
  6. de execuţie, precum şi de identificare de noi indicatori necesari în funcţie atât de situaţia reală, cât şi de facto constatată de prevederile directivelor Uniunii Europene în materie, adaptate pe parcurs;
  7. de reprezentare a Departamentului în raporturile cu ministerele, autorităţile administraţiei publice, precum şi în raporturile cu persoanele fizice şi juridice române şi străine.


Setări cookies