DDD
RO EN

ODD 10 Inegalități reduse ANALIZA PROGRESULUI ROMÂNIEI

Miercuri, 09 septembrie 2020

  

Egalitatea de șanse este unul dintre pilonii sociali ai dezvoltării durabile. Creșterea economică nu este suficientă dacă bunăstarea nu este distribuită în mod echitabil către toate segmentele sociale. Cu cât se adâncesc inegalitățile, cu atât persoanele vulnerabile au mai puține șanse la o viață decentă. Ne dorim o societate în care, indiferent de limitările fizice, sociale sau economice cu care un individ pornește în viață, acesta să aibă oportunitatea de a se dezvolta. Pe lângă valoarea morală a acestei abordări, experiența ne arată că societățile cu un nivel ridicat al egalității de șanse sunt mai prospere, întrucât fiecare individ are posibilitatea de a-și valorifica la maximum potențialul. În acest spirit, prin ODD 10, Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 susține reducerea decalajelor, eliminarea discriminărilor de orice fel și promovează politici de realizare progresivă a unei egalități sporite, în special fiscale, salariale, educaționale și de protecție socială.

Conform datelor din Semestrul European: Raportul de țară pentru România 2020, s-au înregistrat evoluții pozitive în ceea ce privește indicatorii Eurostat pentru ODD 10 - Inegalități Reduse, însă decalajul față de media europeană rămâne ridicat. Creșterea economică a contribuit atât la majorarea veniturilor gospodăriilor, dar și la îmbunătățirea puterii de cumpărare. Decalajele între cei mai bogați 20% dintre cetățeni (chintila superioară) și cei mai săraci 20% dintre cetățeni (chintila inferioară) se află într-o creștere ușor mai accentuată în România față de Uniunea Europeană. De asemenea, nu se observă o îmbunătățire în ceea ce privește numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie după transferurile sociale.

Cifrele ne arată că avem nevoie de politici care să crească echitatea socială astfel încât persoanele aflate într-o situație materială dificilă să aibă șansa să iasă din zona sărăciei. Pandemia de coronavirus, prin efectele pe care le-a provocat asupra economiei, aduce provocări majore pentru implementarea ODD 10 până în 2030. Inegalitățile dintre și din interiorul țărilor tind să crească în această perioadă. Studiile internaționale arată că cele mai lovite de efectele pandemiei au fost comunitățile vulnerabile. Pentru combaterea inegalităților sunt necesare planuri de relansare economică și politici publice bine direcționate care să aibă un impact benefic asupra categoriilor sociale dezavantajate.

În viziunea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, acestea pot fi puse în operă prin implicarea tuturor organizațiilor active. De asemenea, este nevoie și de contribuție științifică. Astfel, prin proiectul România Durabilă, confinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă înființează Consiliul consultativ pentru dezvoltare durabilă care va reuni profesioniști cu rolul de a oferi expertiză pentru implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030.

         

 Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020   

www.poca.ro



Subiecte corelate

Setări cookies