DDD
RO EN

Poluarea din industria textilă

Joi, 18 februarie 2021

??Deși nu pare la prima vedere, industria textilă este una dintre cele mai poluante din lume.

Mai puțin de 1% din toate textilele din întreaga lume sunt reciclate în produse noi iar textilele ocupă al 4-lea loc în lista produselor cu cea mai mare presiune în privința utilizării materiilor prime principale și a apei, și al 5-lea loc în privința emisiilor de gaze cu efect de seră.

 

?Cifrele sunt îngrijorătoare și ?planeta are nevoie de o mână de ajutor. ?? La nivel european, se acționează concret în acest sens. ?Pactul Verde European pune accent pe principiile economiei circulare, pe reutilizarea resurselor pentru a minimiza efectele asupra mediului înconjurător.

 

?Un alt pas important este o comunicare eficientă între industrie, decidenți și consumatori. Iar aici intervine rolul Departamentului.

 

Consilierul de stat Borbély László a avut o întâlnire cu producătorii din industrie și cu reprezentanți ai instituțiilor publice în cadrul căreia i-am ascultat pe fiecare în parte și am creionat câteva soluții și măsuri legislative de care este nevoie pentru a îmbunătății statisticile.

 

?‍?‍?‍?Schimbarea pornește însă întotdeauna de la noi. Ce putem face? Putem face alegeri mai conștiente când vine vorba de hainele pe care le cumpărăm, sustenabile, și pe cât posibil să reparăm, să reciclăm, să purtăm mai mult. Costurile "invizibile" ale hainelor sunt în fapt mult mai mari decât prețurile.



Subiecte corelate

Setări cookies