Economia circulară trebuie să devină un stil de viață pentru fiecare dintre noi iar pentru asta trebuie mai întâi să înțelegem la ce se referă ea: de la ce și cât cumpărăm, cantitatea de apă pe care o folosim, hainele pe care le alegem, până la modul în care sunt construite casele noastre, toate sunt aspecte și alegeri pe care, dacă le facem într-un mod conștient, putem avea o societate circulară.
Consilierul de stat László Borbély a discutat în cadrul unei videoconferințe nenumăratele beneficii ale unui astfel de comportament cu: ministrul mediului, Barna Tánczos, primarul Buzăului, Constantin Toma, presedintele Coalitiei pentru Economie Circulară, Constantin Damov, și reprezentanți din mediul privat.
Pentru o tranziție rapidă către o viață sustenabilă, este clar că trebuie să ne mobilizăm să profităm de instrumentele financiare ale Pactului Verde European.
Pe partea legișlativă, se fac pași importanți: este în curs de finalizare Strategia României pentru Economie Circulară 2030, la care au contribuit Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu “Ernest Lupan” (IRCEM), Ministerul Mediului, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, dar și alte ministere și instituții.
Interesul pentru economia circulară este din ce în ce mai mare, inclusiv la nivel local, Buzăul fiind un exemplu în acest sens. Asta ne arată încă o dată cât de important este să ne informăm permanent, să rămânem conectați și determinați să demonstrăm că economia României se poate adapta la standardele europene și poate să devină circulară.