DDD
RO EN

László Borbély: “Am vâslit toți în aceeași direcție, astăzi, în Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile în România

Luni, 20 septembrie 2021

“Am vâslit toți în aceeași direcție, astăzi, în Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile în România. Prin conferința pe tema educației am atras atenția tinerilor asupra importanței adoptării unui stil de viață sustenabil și asupra tuturor acțiunilor noastre care vin în sprijinul educației și implicit în sprijinul lor. Tinerii sunt deschiși la proiecțiile pentru viitor, sunt entuziaști și au înțeles că 2030 începe acum și că avem datoria de a conlucra, de la mic la mare, la nivelul societății, pentru a promova cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă. ”, a declarat László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, în deschiderea conferinței “Educație pentru Dezvoltare Durabilă”.

La conferință au participat Eduard Novak, Ministrul Tineretului și Sportului, Radu Szekely, consilier Ministerul Educaţiei și Ștefania Simion, din cadrul Primăriei Municipiului București.

“Avem nevoie de durabilitate. Susțin Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 și am încredere că această viziune, împreună cu sportul devin, în contextul actual, priorități pentru România, pentru copiii și familiile noastre. O evoluție durabilă și sustenabilă în timp este tot ceea ce avem nevoie. ”, a susținut Eduard Novak, Ministrul Tineretului și Sportului.

Economie circulară, educație pentru adulți și educație pentru prevenirea risipei alimentare au fost temele centrale ale sesiunilor ce au urmat, susținute de speakeri și experți pe fiecare domeniu.

Activități în Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile în România

În weekendul ce tocmai a trecut (17-19 septembrie a.c.), Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României a celebrat Săptămâna Europeană a Dezvoltării Durabile prin foarte multe activități creative și interactive în cadrul festivalului #dambovitadelivery. În jurul Pavilionului Departamentului amplasat acolo au avut loc: ateliere despre mediu și orașe verzi, plimbări cu canotca și cu SUP pe Dâmbovița, concursuri și premii distractive la Roata Dezvoltării Durabile, sesiuni de educație rutieră, muzică, ateliere de creat păpuși din linguri de lemn etc.

Programul continuă astfel:

Marți, 21 septembrie, 10:00 Marcom Hub (studio de experiențe high-tech)

  • Conferința cu tema „Anul internațional al fructelor și legumelor”,

Miercuri, 22 septembrie, 10:00, Guvernul României, Sala Transilvania

  • Conferință lansare program ”România în siguranță” ;

Joi, 23 septembrie

  • între orele 10:00-18:00, cinci dintre cele mai active organizații de tineret UnYouthRomania, Forumul Tinerilor din România, Uniunea Studenților din România, Liga Studenților Români din Străinătate, FASMR vor desfășura activități de promovare a celor 17 ODD-uri, locație Nod Markerspace;
  • 10:00 la Sfântu Gheorghe debutează seria de evenimente „Incubatoare de afaceri sustenabile”.

Detalii actualizate despre evenimente puteți regăsi aici:



Subiecte corelate

Setări cookies